Aproape 4.200 de angajati din Ministerul Mediului si agentiile care tin de aceasta institutie, precum si aproximativ 200 de angajati de la Energie nu si-au primit, marti, salariile. Potrivit surselor Mediafax, situatia a aparut in urma demisiei celor doi ministri.

"Situatia in care ne-a lasat ministrul nostru, avand si calitatea de viceprim-ministru, este imposibil de tolerat. De parca nu ar fi suficient ca salariile sunt de mizerie, nici macar nu le mai primim, desi lucrarile pe luna august le-am facut si predat. E suficient ca abia tinem agentiile in stare de functionare, si acum nu mai putem plati nici oamenii?" a declarat, pentru Mediafax, Ion Daniel, presedintele Federatiei Nationale de Mediu.

Surse din cadrul Ministerului Mediului au declarat ca s-a ajuns la aceasta situatie din cauza faptului ca institutia nu mai are ministru, care este principalul ordonator de plati.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri