Deputatul PSD Adrian Solomon a depus la Senat un proiect legislativ care prevede instituirea Zilei Martisorului, respectiv 1 martie, ca zi de sarbatoare nationala, pentru „oficializarea si promovarea unei sarbatori populare romanesti ancestrale incluse in patrimoniul universal in anul 2017”, potrivit Mediafax.

„Se instituie ziua de 1 martie- Ziua Martisorului, ca zi de sarbatoare nationala. Ziua Martisorului poate fi marcata de catre autoritatile publice centrale si locale si de celelalte institutii ale statului, de catre societatea civila si persoane fizice si juridice de drept public ori privat, prin organizarea si/sau participarea, in tara si peste hotare, la programe si manifestari educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau stiintific, dedicate acestei sarbatori nationale, luand in considerare combinatia culorilor alba si rosie drept culori specifice ale zilei. Autoritatile administratiei centrale si locale pot acorda sprijin logistic si pot aloca fonduri din bugetere proprii in vederea organizarii si deluralii in bune conditii a manifestarilor prevazute la art 2 in limita alocatiilor bugetare aprobate”, prevede propunerea legislativa.

Initiatorul proiectului legislativ, deputatul PSD Adrian Solomon, sustine ca instituirea Zilei Martisorului ca sarbatoare nationala va conserva, transmite si revitaliza practicile culturale asociate zilei de 1 martie ca element al patrimoniului cultural.

Solomon aminteste ca martisorul a fost inscris in decembrie 2017, in Lista Reprezentativa a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatii a dosarului multinational „Practicile culturale asociate zilei de 1 martie” coordonat de catre Romania si elaborat in comun cu Republica Moldova, Bulgaria si Republica Macedonia.

Propunerea legislativa a fost inregistrata la Senat, ca prima Camera sesizata, Camera Deputatilor fiind decizionala.

Sursa foto: uveX | Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri