Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, ca dupa incidentul de la Harghita a aflat ca Jandarmeria nu are tranchilizante pentru a interveni in astfel de situatii, chiar daca are arme, noteaza Agerpres.

"Am vorbit cu cei de la Jandarmerie, exista temei legal, dar am aflat, spre stupoarea mea, ca au armament dar nu au tranchilizante. In acelasi timp, nu au proceduri pentru a autoriza sau angaja medici sau specialisti care sa stie cum sa tranchilizeze un animal", a precizat Marcel Vela.

El a spus ca aceste probleme se pot rezolva prin anumite protocoale incheiate de catre diverse institutii, insa in judetul Harghita nu existau astfel de proceduri.

"Dupa actul normativ care a aparut in acest an, Jandarmeria are asemenea armament care poate fi folosit pentru a tranchiliza un animal, dar nu exista specialisti in cadrul Jandarmeriei si nici armamentul specific in dotare. Si atunci, de exemplu, intr-un judet unde comandantul a fost preocupat si prefectul gospodar s-a facut un protocol intre prefectura, Directia Sanitar-Veterinara si Jandarmerie, pentru a interveni in mod operativ. In alte judete, nu s-a facut acest protocol", a aratat ministrul.

Sambata seara, un urs a fost lovit de o masina, intre localitatile Praid si Sovata. Seful Directiei Sanitar-Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, declara, pentru Agerpres, ca animalul avea trei picioare fracturate si ar fi fost imposibil sa supravietuiasca in padure. Ursul a fost impuscat duminica de vanatori.

Sursa foto: Zdeněk Macháček | Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri