Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are pregătit un spaţiu special, amenajat în cadrul Secţiei Clinice Boli Infecţioase, pentru izolarea pacienţilor suspecţi de coronavirus, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Decebal Todăriţă.

"În cadrul Secţiei Clinice Boli Infecţioase există un spaţiu special amenajat pentru izolarea pacienţilor în caz de suspiciune de coronavirus. În cadrul acestui spaţiu sunt disponibile două paturi, iar numărul acestora se poate extinde dacă este necesar", a spus Decebal Todăriţă.

Potrivit sursei citate, la spitalul din Sibiu nu vor fi trataţi pacienţi cu suspiciune coronavirus. Dacă vor exista astfel de cazuri, pacienţii vor fi transferaţi la Cluj sau Bucureşti.

"După izolare, pacienţii cu suspiciune de coronavirus vor fi trimişi la Institutul 'Matei Balş' din Bucureşti sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca.
În cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe şi Secţiei Clinice Boli Infecţioase există materiale specifice pentru astfel de situaţii cum ar fi costume de protecţie, măşti de tip FFP3, precum şi materiale de protecţie uzuale. În colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi cu Direcţia de Sănătate Publică, suntem instruiţi ca, în cazul unor suspiciuni de coronavirus, pacienţii să fie preluaţi, izolaţi şi apoi transportaţi la Institutul 'Matei Balş' din Bucureşti sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca", a mai precizat Todăriţă.

Sursa foto: John_Walker / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri