28 Februarie 2020

Încă un pacient diagnosticat cu COVID-19 pe una din rutele companiei Wizz Air



Compania aeriană low-cost Wizz Air a fost notificată de către autoritățile sanitare românești că pe zborul Bergamo la Timișoara din 20 februarie a călătorit un pasager diagnosticat ulterior cu Coronavirus.

Oficialii Wizz Air au declarat că își urmează protocoalele bine stabilite. De asemenea, sunt în contact cu autoritățile relevante și monitorizează îndeaproape evoluția situației în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.
”Echipele de asistență de la sol au recomandări și proceduri clare în vigoare, așa cum sunt prescrise de autoritățile medicale, pentru tratarea acestor cazuri”, au declarat reprezentanții companiei aeriene.
În plus, aeronava companiei low-cost Wizz Air care a operat zborurile W6 3762 Bologna - Craiova din 18 februarie şi W6 3761 de la Craiova la Bologna din 22 februarie, unde a existat un pasager diagnosticat ulterior cu coronavirus, a fost scoasă din funcţiune şi va fi dezinfectată în conformitate cu reglementările specifice înainte de a reveni la operaţiuni.
În timp ce alte două cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în cursul zilei de vineri, 28.02.2020, pacientul de la Gorj, internat la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” va fi externat. Testările ulterioare au avut rezultat negativ pentru coronavirus.



Citeste si