Conducerea Parlamentului a decis suspendarea vizitării Palatului Parlamentului până pe 31 martie, în contextul epidemiei de coronavirus. De asemenea au fost suspendate evenimentele organizate în Casa Poporului și programul de internship de la Camera Deputaților, scrie Hotnews.

"Având în vedere informarea Grupului de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din data de 8 martie a.c. referitoare la măsurile ce se impun a fi întreprinse în scopul prevenirii îmbolnăvirii cu Coronavirus (Covid-19) și în funcție de situația epidemiologică comunicată de autoritățile abilitate, vă propunem spre aprobare următoarele măsuri:

"Centrul Internațional de Conferințe din cadrul Camerei Deputaților și Centrul de Organizare și Promovare Evenimente din cadrul Senatului vor analiza începând cu data de 9 martie 2020 toate evenimentele cu contract comercial sau evenimentele cu titlu gratuit aprobate de Biroul permanent al Camerei Deputaților și al Senatului, precum și de cei doi secretari generali, programate a fi organizate până la data de 31 martie 2020, pentru a se proceda în concordanță cu informarea Grupului de Comunicare Strategică și anume interzicerea evenimentelor la care se estimează participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane”.

  • Evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcția de Sănătate Publică București, solicitările revenind în sarcina organizatorilor;
  • Suspendarea vizitării Palatului Parlamentului până la data de 31 martie a.c.; analizarea de către persoanele competente a prezenței invitaților la diverse evenimente aflate pe agenda parlamentară astfel încât, la aceste evenimente, să participe strict persoanele a căror prezență este absolut necesară; suspendarea programului de internship de la Camera Deputaților și a altor programe de stagii din cadrul grupurilor parlamentare, comisiilor parlamentare, precum și de la membrii Birourilor permanente.

Sursa foto: Maria From Russia / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri