Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a dat asigurări joi că pandemia de COVID-19 este încă "controlabilă", dar poate deveni o problemă mult mai gravă decât cea actuală, dacă guvernele nu iau în serios ameninţarea, relatează EFE.

"Aceasta este o pandemie controlabilă, însă acele ţări care decid să renunţe la măsurile fundamentale de sănătate publică se pot lovi de o problemă mai mare cu un cost mai mare pentru sistemul sanitar", a avertizat Tedros la întâlnirea săptămânală cu ambasadorii ONU de la Geneva pentru a analiza actuala criză, conform Agerpres.ro.

Medicul etiopian a subliniat că decizia de a considera coronavirusul drept o pandemie "nu a fost luată cu lejeritate" şi a răspuns nu doar extinderii rapide a bolii, ci şi pentru a încerca să fie ridicat nivelul de alertă globală şi să forţeze ţările să adopte măsuri drastice de stăvilire.

"În pofida avertismentelor noastre frecvente, suntem profund preocupaţi de faptul că unele ţări nu înfruntă ameninţarea cu un nivel de angajament politic necesar pentru a fi controlată", a spus Tedros, care nu a dorit să dea exemple de ţări a căror gestionare a crizei a fost ineficientă.

Potrivit directorul OMS, calificarea pandemiei nu înseamnă că trebuie să batem în retragere, ci să "ne dublăm eforturile" împotriva bolii COVID-19 "căutând un echilibru între protejarea sănătăţii, prevenirea efectelor negative pe care le poate genera asupra economiei şi societăţii şi respectarea drepturilor omului".

Unul dintre pilonii fundamentali ai luptei împotriva pandemiei, a asigurat el, este întărirea sistemelor de control pentru a se încerca izolarea şi tratarea tuturor şi fiecărui caz în parte, cu scopul de a întrerupe lanţul contagierilor înregistrate în prezent în numeroase ţări.

Potrivit lui, "chiar dacă transmiterea nu se poate opri, poate fi frânată prin protejarea instalaţiilor sanitare, centrelor de îngrijire a vârstnicilor şi alte zone vitale, însă doar dacă sunt realizate teste pentru toate cazurile suspecte".

În ultimele zile, s-au făcute auzite plângeri venite din SUA, potrivit cărora centrele medicale percep tarife mari pacienţilor pentru a efectua testul pentru coronavirus, sau că inclusiv îl refuză dacă pacientul nu prezintă simptome ca tuse uscată şi febră şi dacă nu a vizitat o ţară cu număr mare de contagieri.
"Este un virus nou, o situaţie nouă, învăţăm cu toţii din asta şi trebuie să căutam noi forme de a preveni infecţiile, de a salva vieţi şi de a minimiza impactul", a încheiat Tedros.

Sursa foto: Igor Y Eros / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri