Atelierul de Pânză donează 1.000 de măști reutilizabile din bumbac persoanelor cu dizabilități, cu diferite probleme de sănătate, pensionarilor sau personalului medical.

„Donăm 1000 de măști reutilizabile din bumbac! Având în vedere faptul că în spitalele noastre și în farmacii, cererea pentru măști este tot mai mare, iar stocurile sunt limitate, în această perioadă ne vom concentra eforturile pentru a confecționa măști reutilizabile din 100% bumbac. Pentru că suntem un atelier social, continuăm să îi ajutăm pe cei mai vulnerabili în această perioadă: persoanele cu dizabilități, cu diferite probleme de sănătate, pensionari sau personal medical. Aşadar, am decis să producem 1000 de măști reutilizabile din bumbac, măști pe care le vom dona persoanelor vulnerabile, la cererea acestora”, se arată în mesajul publicat de Atelier de Pânză.

Persoanele care corespund criteriilor menționate și care sunt interesate, sunt rugate să scrie un mesaj în privat, pe pagina de Facebook sau la adresa de e-mail contact@atelieruldepanza.ro.

„Întrucât resursele noastre sunt limitate, este important de menționat că nu putem acoperi și costul transportului (pentru București, costul este de 8 lei/colet, iar pentru adresele din afara Bucureștiului, costul este de 16 lei/colet)”, precizează Atelierul de Pânză.

„Măștile din bumbac reutilizabile trebuie mai întâi spălate și sterilizate prin fierbere timp de 5 minute și se recomandă să fie schimbate când se umezesc. Pentru protecție suplimentară, cei care doresc, pot dubla masca pe interior cu un șervețel de unică folosință sau tifon. După fiecare utilizare, se reia spălarea și sterilizarea măștilor”, se arată în mesajul transmis.

Atelierul de Pânză este un proiect al organizației non-profit ViitorPlus-asociația pentru dezvoltare durabilă. Din 2014, au statut de unitate protejată ceea ce înseamnă că minim 30% dintre angajaţi sunt persoane cu dizabilităţi.

Merci Charity Boutique, un atelier social din București care are un atelier de haine și un cabinet stomatologic mobil cu care pleacă prin țară să rezolve gratuit problemele dentare ale copiilor, s-a reprofilat și face măști medicale pentru Institutul Oncologic București, în contextul pandemiei de Coronavirus care a dus la lipsa de echipemente medicale pe piață.

Sursa foto: Facebook Atelierul de Pânză

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri