O parte din centrele de vânzare ale Societăţii de Transport Bucureşti vor fi închise începând de luni, iar călătorii sunt sfătuiţi să utilizeze modalităţi alternative de plată a călătoriei, informează STB.

"Având în vedere situaţia generată de răspândirea COVID 19 şi măsurile impuse de starea de urgenţă la nivel naţional, STB SA anunţă că o parte din centrele de vânzare vor fi închise începând de luni, 23 martie 2020, din motive de protejare atât a călătorilor, cât şi a angajaţilor. Astfel, rămân la dispoziţia publicului doar 60 de centre, cu orar de funcţionare între orele 6:00-20:00 în timpul săptămânii şi între orele 8:00-15:00 în weekend", se arată într-un comunicat al STB, potrivit Agerpres.

STB SA recomandă călătorilor ca în această perioadă să utilizeze preponderent modalităţile alternative de achiziţie şi de plată a călătoriei, puse la dispoziţie: încărcarea online a cardului de transport nominal, plata prin intermediul aplicaţiei de mobil BPay sau plata prin SMS. Aplicaţia gratuită BPay permite achiziţionarea de titluri de călătorie direct de pe telefonul mobil de tip smartphone cu conexiune la internet, fără a fi necesară existenţa unui card de transport, menţionează sursa citată.

"Vor continua să funcţioneze centrele din zonele cele mai tranzitate de public, precum şi cele din punctele esenţiale ale oraşului, precum Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni. Majoritatea punctelor de vânzare ce rămân deschise începând de luni sunt cele de emitere şi reîncărcare carduri (49), de unde se pot procura toate titlurile de călătorie, inclusiv abonamente cu preţ întreg şi redus, cu înregistrarea imediată în sistem, iar 11 centre vor fi de tip offline, care pot emite doar carduri de transport nenominale sau pot reîncărca, pe orice tip de card, orice titlu de călătorie, dar fără preţ redus", se mai arată în comunicat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri