Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) anunţă că oferă acces liber la cărţi din domeniul ştiinţelor sociale, publicate de profesori ai universităţii la Editura Comunicare.ro şi Editura Tritonic.

"Cu sprijinul celor două edituri, care au manifestat solidaritate în această situaţie dificilă, generată de pandemia de Covid-19, SNSPA a deschis o bibliotecă virtuală, eLibrary.snspa.ro, unde sunt puse la dispoziţie, spre citire şi descărcare, pe perioada stării de urgenţă, numeroase lucrări din domenii precum: comunicare, relaţii publice, management, psihologie socială, relaţii internaţionale şi geopolitică, economie, social media, sfera publică europeană sau mass-media", informează SNSPA, scrie Agerpres.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri