3 Aprilie 2020

COVID-19 | Prefectul județului Ialomița cere carantinarea totală a orașului ȚĂNDĂREI, după modelul municipiului Suceava



Orașul ialomițean Țăndărei, celebru pentru rețelele de trafic de carne vie ai căror șefi au scăpat de justiție după ani de procese, s-a transformat într-un focar de infecție cu coronavirus, iar prefectul cere carantinarea totală a orașului, după modelul Sucevei.

UPDATE 16.30! Zeci de mașini de poliție s-au dus vineri în Ialomița, în satul Bărbulești, unde sute de cetățeni s-au întors din străinătate și nu respectă regulile de izolare. Zona are un mare grad de infracționalitate și este deja declarată focar de infecție cu coronavirus.

Astfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat joi solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică ca oraşul Ţăndărei să intre în carantină, propunerea fiind transmisă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat Prefectura Ialomiţa, potrivit G4Media.

Hotărârea a fost luată din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu coronavirus din ultima săptămână şi de contacţi ai persoanelor respective aflaţi în izolare. În judeţ au fost confirmate 37 de cazuri de infectare cu coronavirus, 208 persoane se află în carantină, iar 2.429 – în autoizolare şi sunt monitorizate la domiciliu.

Într-un singur cartier al orașului, numit Strachina, au fost înregistrate patru decese și s-a constatat că localnicii nu au respectat măsurile impuse de autorități, ieșind în oraș fără nici o opreliște. Potrivit Rador, peste 800 de rromi din Țăndărei s-au întors în ultima lună din străinătate și au transmis noul coronavirus în comunitate.

Cei aproximativ 800 de localnici reveniți la Țăndărei din Anglia, Spania sau Germania sunt păziți de armată pentru a nu ieși din case, potrivit publicației locale Independent.

Prefectul judeţului Ialomiţa, Toniţa Manea, a declarat pentru publicația Gura Ialomiței că cele patru decese înregistrate în comunitate au legătură epidemiologică: “Avem 4 persoane decedate cu legătură epidemiologică stabilită de către DSP. Fac mențiunea că am solicitat de fiecare dată Direcției de Sănătate Publică să-mi spună care e situația în Țăndărei, având în vedere că e o localitate cu cetățeni care au revenit în țară la momentul acesta, într-un flux continuu. Totuși, înregistrăm aceste decese, ceea ce înseamnă că cetățenii din Țăndărei nu au respectat măsurile legale impuse de autorități, stabilindu-se prin aceste anchete că au avut contact direct.” În cartierul Strachina din Ţăndărei au fost luate 163 de teste privind infectarea cu noul coronavirus, dar rezultatele acestora sunt în aşteptare, potrivit ziarului citat.



Citeste si