Locuitorii oraşului Simeria, din judeţul Hunedoara, vor trebui să poarte, obligatoriu o mască pe faţă, care să le acopere gura şi nasul, atunci când ies pe stradă, măsura fiind luată în vederea prevenirii riscului de contaminare cu noul coronavirus.

Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Simeria, iar autorităţile locale au distribuit deja câte două măşti din material textil fiecărei familii din oraş, scrie Agerpres.

"Oamenii care ies în oraş vor trebui să aibă faţa acoperită pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus. Am distribuit fiecărei familii câte două măşti din material textil. După utilizare, măştile se pot spăla şi călca pentru a putea fi folosite din nou. Este o măsură de prevenire a îmbolnăvirilor", a declarat, luni, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Emil Rîşteiu.

Potrivit acestuia, persoanele care nu dispun de o mască de protecţie pot folosi ca mijloc de protecţie pe faţă o eşarfă sau orice altceva care poate bloca răspândirea virusului la nivelul feţei.

Persoanele care nu poartă măşti sau mijloace similare de protecţie pot fi sancţionate de Poliţia Locală sau Poliţia Naţională cu amenzi de la 100 la 500 de lei sau cu avertisment.

Edilul local a menţionat însă că primele măsuri vor fi avertismentele, pentru ca oamenii să conştientizeze cât de importantă este protejarea împotriva răspândirii virusului COVID-19 prin toate mijloacele.

"Nu vrem să amendăm oamenii, vrem să-i facem să înţeleagă cât de important este să se protejeze de acest nou coronavirus", a conchis Rîşteiu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri