Autorităţile din judeţul Arad au decis că purtarea măştilor este obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în instituţii sau magazine, fiind permisă şi utilizarea celor textile, improvizate.

"Măştile vor fi obligatorii de azi (luni - n.r.) la Arad. Este momentul ca fiecare dintre noi să facă un efort pentru cei dragi, pentru comunitate, pentru persoanele vulnerabile, pentru sănătate. Stă în puterea noastră să încetinim răspândirea coronavirusului. Recomandarea domnului Raed Arafat urmează observaţiile recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi cred că trebuie să fim hotărâţi şi organizaţi. Evident, nu toţi arădenii au imediat posibilitatea de a cumpăra măşti de protecţie. Până când vor fi disponibile, pot să folosească măşti improvizate, eşarfe sau alte materiale textile", a anunţat, pe contul său de Facebook, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, scrie Agerpres.

Reprezentanţii Prefecturii Aard au precizat că decizia a fost luată de Grupul de Suport Tehnic privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase existent la nivelul judeţului Arad.

Acelaşi for a mai decis că toate instituţiile şi agenţii economici care primesc public trebuie să se doteze cu termometre electronice care verifică temperatura corporală de la distanţă, astfel încât să poată fi depistaţi angajaţii, clienţii sau cetăţenii care au temperatura crescută. Cei care vor fi depistaţi având temperatura corporală în jurul nivelului 38 de grade sau peste, vor fi invitaţi să meargă acasă şi să contacteze medicul de familie.

Sursa foto: FamVeld / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri