Mai multe magazine au fost amendate de poliţişti pentru că au crescut nejustificat preţurile, au informat, miercuri, IPJ Harghita şi Instituţia Prefectului, potrivit Agerpres.

"Au fost efectuate verificări la 15 unităţi economice, care au vizat verificarea preţurilor practicate, în scopul prevenirii creşterii nejustificate a acestora. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, cuantumul total al amenzilor ridicându-se la 80.500 lei. Au fost realizate confiscări în valoare de cca. 1.200 lei, constând în produse şi sume nejustificate deţinute de agenţii economici", au precizat sursele citate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, "poliţiştii aveau date şi indicii potrivit căror exista suspiciunea că se desfăşurau acte de comerţ de acest fel şi, din păcate, în anumite cazuri, s-a confirmat".

Poliţiştii harghiteni au mai aplicat, în cursul zilei de marţi, 127 sancţiuni, în valoare de peste 160.000 lei, în cadrul unor acţiuni de verificare a respectării obligaţiilor prevăzute de ordonanţele militare.

Au fost sancţionate persoanele care încălcau restricţiile de circulaţie impuse,

De asemenea, şi jandarmii din Harghita au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 lei, unor persoane care se deplasau fără a avea asupra lor o declaraţie din care să reiasă motivul deplasării.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri