24 Aprilie 2020

Zeci de persoane s-au strâns să ia agheasmă la o biserică din Năvodari: preotul, amendat cu 2.000 de lei



Un preot din Năvodari a fost amendat vineri cu 2.000 de lei, după ce a oficiat o slujbă la care s-au strâns zeci de persoane pentru a lua aghiazmă, scrie G4Media.ro.

“În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11.30, polițiștii din Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că s-ar fi adunat mai multe persoane, în zona unei biserici din centrul localității. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari, împreună cu polițiști locali s-au deplasat la fața locului, iar persoanelor prezente li s-a pus în vedere să părăsească zona, întrucât încalcă prevederile ordonanțelor militare în vigoare”, a transmis IPJ Constanța.

În câteva minute de la sesizare, mulțimea a fost dispersată, iar polițiștii au identificat persoana din cadrul Bisericii care a oficiat slujba, fiind vorba despre un bărbat, de 52 de ani, preot, a mai transmis sursa citată.



Citeste si