Echipamente medicale donate de Statul Vatican autorităţilor locale din Suceava vor fi aduse sâmbătă în ţară cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale transmis Agerpres.

Echipamentul medical donat de către Papa Francisc oraşului Suceava constă în cinci ventilatoare pulmonare, 200 combinezoane de protecţie, 5.000 măşti sanitare, 900 măşti tip FFP2 şi 400 ochelari de protecţie.

Aeronava Forţelor Aeriene Române care a efectuat, sâmbătă, un zbor pe ruta Bucureşti - Milano va aduce, în aceeaşi zi, în ţară şi echipa formată din 15 medici şi asistenţi medicali români, şi un ofiţer de legătură al IGSU.

Personalul medical din România, selecţionat pe bază de voluntariat, a acţionat la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.

Sursa foto: Ashwin Vaswani | Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri