Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) verifică afirmațiile președintelui Klaus Iohannis cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc, după ce Asociația pentru Drepturile Minoritare „Miko Imre” a depus o cerere în acest sens, notează Mediafax

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a spus că aceasta este singura plângere înregistrată până la ora transmiterii acestei ştiri cu privire la afirmaţiile şefului statului.

„Prin declaraţia rostită de el se creează o atmosferă dezagreabilă la nivelul comunităţii maghiare. Agravează situaţia şi faptul că domnia sa are calitatea de Preşedinte al României, ceea ce insuflă sentimentul că însuşi statul român acţionează împotriva cetăţenilor săi de etnie maghiară”, potrivit sesizării transmisă de Asociaţia pentru Protecţia Drepturilor Minoritare „Mikó Imre” la CNCD.

Klaus Iohannis a declarat că „este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”.

Senatul, întrunit într-o ședință de urgență, a respins miercuri cu majoritate de voturi legea privind autonomia Ținutului Secuiesc, adoptată anterior tacit de Camera Deputaților.

Toți senatorii UDMR au votat pentru inițiativa privind autonomia, în vreme ce reprezentanții tuturor celorlalte partide au votat împotrivă.

Cu puțin timp înaintea ședinței de plen, Comisia de administraţie a Senatului a adoptat raport de respingere respectivului proiect de lege inițiat de doi deputați UDMR.

Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri