Odată cu ieşirea din starea de urgenţă, ar putea reîncepe şi activitatea clădirilor de birouri. Un pas important pentru reluarea activităţii economice, care trebuie făcut cu îndeplinirea unor condiţii, scrie Digi24.ro care prezintă mai multe declarații ale profesorului Alexandru Rafila.

„Trebuie în primul rând să le facă ture, să stea mai puţin, ideal e să ai jumătate din efectiv şi dacă poţi să ai separatoare, care nu înseamnă să faci neapărat pereţi, dar nişte separatoare, care pot fi şi transparente, care trebuie şterse periodic”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Mediafax.

Profesorul Rafila spune că igiena şi curăţenia nu sunt ca şamponul, 2 în 1, ele trebuie făcute temeinic şi, pentru asta, trebuie să existe personal dedicat.

Citește și Frizeriile și saloanele de cosmetică se vor redeschide după 15 mai. În ce condiții vor funcționa acestea.

„Ce e interesant, sfatul pe care îl oferă inclusiv Organizaţia Internaţională a Muncii, este să suplimenteze personalul pentru curăţenie. Să nu îl supraîncarce cu activitate, să angajeze persoane care să ţină un nivel important de curăţenie, să reglementeze accesul în spaţiile comune, în toalete, în bucătării”, a continuat Rafila.

Citește materialul integral pe Digi24.ro.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri