Lucările la noul spital din oraşul Lipova, începute în toamna anului 2017, se vor încheia până la finalul lunii mai, când va avea loc recepţia, urmând ca unitatea medicală să fie parţial funcţională din această vară, notează Agerpres.

Primarul oraşului Lipova, Mircea Jichici, a declarat luni, pentru Agerpres, că 95% din lucrările prevăzute în proiect sunt încheiate, finanţarea de 5,6 milioane de euro fiind asigurată de Guvern prin Compania Naţională de Investiţii.

„Cu siguranţă este cea mai importantă realizare de după 1989 în oraşul nostru şi cred că vom avea cel mai modern spital din judeţ. În proiect sunt incluse filtre ultra-violete, gaze medicale prin pereţi, filtre de aer, sistem de degivrare a scărilor, instalaţiile de încălzire realizate pe bază de cupru medical, camere tehnice specializate, buncăr atomic, două lifturi, rampă pentru salvare, staţie de oxigen, panouri solare. În ultimele săptămâni am primit mobilierul şi urmează să fie montat", a declarat primarul.

Spitalul din Lipova va deveni funcțional în două luni

Edilul spune că spitalul va deveni funcţional parţial peste aproximativ două luni, când vor fi deschise câteva secţii, Interne şi Pediatrie. Între timp, Primăria Lipova se va ocupa de unele amenajări exterioare, pentru realizarea spaţiilor verzi şi a unui drum de acces.

„Pentru secţiile ce vor fi deschise avem echipamentele şi personalul, pentru că se vor muta din vechiul spital. Rămâne ca secţii importante pe care nu le-am avut, cum sunt chirurgia şi ATI, să devină funcţionale după ce vor fi achiziţionate echipamentele medicale necesare, care costă puţin peste un milion de euro. Totul depinde de alocarea fondurilor necesare de la Ministerul Sănătăţii", a declarat primarul oraşului.

Noul spital va avea o capacitate de 85 de paturi şi va deservi o populaţie de aproximativ 60.000 de oameni din localităţi de pe Valea Mureşului.

Imobilul ar fi trebuit să fie finalizat la începutul anului, însă primarul spune că lucrările au fost în grafic, însă au existat întârzieri cauzate de procedurile birocratice legate de atribuirea contractelor sau de realizarea proiectării.

Noua clădire în care va funcţiona Spitalul Orăşenesc Lipova este a treia din sistemul public construită în judeţul Arad în ultimii 30 de ani, după cea a Spitalului Orăşenesc Ineu şi Spitalul TBC din municipiul Arad.

Sursa foto: Facebook Primaria Lipova

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri