Ludovic Orban admite că este posibilă menţinerea, după data de 15 mai, a declaraţiei pe proprie răspundere pentru persoanele care părăsesc localitatea de domiciliu. El a declarat că o decizie în acest sens va fi adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă la scurt timp după instituirea stării de alertă.

"Există două variante: varianta menţinerii tipului de declaraţie, fie scrisă, fie pe telefonul mobil şi varianta ca persoanele care sunt oprite în filtre vor fi puse să declare scopul deplasării în afara localităţii. Ambele variante sunt în analiză. Vom lua o decizie cât de curând, iar organismul care va stabili această decizie este Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, iar decizia va fi luată după instituirea stării de alertă", a afirmat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Declarația premierului contrazice însă ceea ce spus cu câteva ore în urmă chiar ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, potrivit căruia după 15 mai se va putea ieşi din localitate dacă există motive bine întemeiate, menţionând că va fi o declaraţie verbală însoţită de documente, de exemplu un act de proprietate.

"După 15 mai se poate ieşi din localitate doar din motive bine întemeiate, mergem să îngrijim pe cineva - un copil, o persoană bolnavă, mergem la o proprietate pe care o avem în altă parte, mergem la munca câmpului, sunt lucruri care sunt motive întemeiate, veţi vedea în următoare perioadă. (...) Declaraţia pentru ieşire din localitate ne-am gândit ca deocamdată să fie verbală, putând dovedi şi cu ceva, un act de proprietate. Trebuie să facem dovada acelui motiv bine întemeiat, dăm adresa unde mergem şi atunci se poate verifica", a explicat Tătaru, la Parlament.

El a menţionat că printre motivele bine întemeiate pentru ieşirea din localitate se află şi evenimente restrânse în familie.

Tătaru a precizat că în interiorul localităţii se va circula fără declaraţia pe proprie răspundere.

"După 15 mai, românii vor circula fără acea declaraţie pe proprie răspundere în interiorul localităţii, dar vom respecta anumite principii şi precauţii, trebuie neapărat respectate. (...) Dacă în următoarele două săptămâni vom avea o evoluţie conform cu aşteptările noastre şi nu avem o recrudescenţă a unor focare sau o reluare a unei transmiteri comunitare extinse atunci ne aşteptăm ca în următoarea perioadă de 14 zile să putem relaxa şi alte măsuri", a mai arătat Tătaru.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri