Ludovic Orban a anunţat că vor fi instituite sancţiuni pentru cazurile în care măştile de protecţie nu sunt purtate în spaţii publice sau mijloace de transport după data de 15 mai, însă a precizat că "lucrurile trebuie să se dezvolte gradual".

"Cu siguranţă va exista în timp o sancţiune, dar cred că lucrurile trebuie să se dezvolte gradual. Nu trebuie să ne apucăm să sancţionăm oamenii. Trebuie ca oamenii să se înveţe cu purtatul măştii. Trebuie ca oamenii să aibă măşti la ei. De asemenea, şi angajatorii să asigure măşti pentru personal", a afirmat Ludovic Orban în cadrul unei emisiuni la Digi 24, potrivit Agerpres.

Şeful Executivului s-a arătat convins că România nu se va confrunta cu o criză de măşti de protecţie, precizând că există deja 23 de producători români autorizaţi să confecţioneze astfel de materiale sanitare.

"Noi am căutat să dăm drumul la producţie de măşti, măşti chirurgicale cu trei pliuri, cele care asigură o protecţie de 80%. Deja avem 23 de producători autorizaţi de entităţile din subordinea Ministerului Apărării, care a crescut capacitatea de producţie zilnic în România. De asemenea, ne-am organizat ca, pe lângă importurile care se fac de către companiile private, să asigurăm o pătrundere pe piaţă a unei cantităţi suficiente de măşti care să asigure satisfacerea cererii de măşti care va exista după data de 15", a adăugat Ludovic Orban.

Întrebat dacă este necesară o acţiune de controlare a preţului măştilor de protecţie, premierul a declarat: "Nu cred că va fi necesar controlul preţurilor".

Sursa foto: eldar nurkovic / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri