Directorul medical al Spitalului Județean, Valeriu Gavrilovici, a declarat că din cei 31 de călugari diagnosticați cu noul Coronavirus, 29 sunt asimptomatici, iar doi au forme ușoare, scrie Obiectiv de Suceava.

Toți oamenii din mănăstire au fost testată după ce un bărbat care locuia în mănăstire a murit, iar conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava a început o anchetă epidemiologică. Din cei testați, 72 de persoane au fost confirmate negativ.

Pe 5 mai, un călugăr de la Putna, în vârstă de 52 de ani, bolnav COVID, a fost transferat cu un elicopter la Institutul ”Matei Balș” din cauza stării grave în care se afla.

Mănăstirea a transmis, într-un comunicat de presă, că „obștea Mănăstirii Putna a intrat în autoizolare voluntară din data de 25 martie 2020, nu fiindcă s-ar fi manifestat simptome specifice coronavirusului, starea de sănătate a comunității fiind bună, ci din motive de precauție și de responsabilitate pentru sănătatea celorlalți”.

Sursa foto: ADRIAN CUBA/AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri