Un număr de 44.074 persoane din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc aferent lunii aprilie, informează luni Ministerul Sănătăţii.

„Ministerul Sănătăţii a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază, chiar cu reticenţa managementului unităţilor de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare şi fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta şi care merită din plin această recunoaştere a efortului depus în beneficiul pacienţilor. Am cerut ca plăţile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă", a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii afirmă că a finalizat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, conform OUG 43/2020.

Pentru luna aprilie 2020, 14.355 persoane din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar şi rezidenţi vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.

Sumele, în valoare de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unităţile să poată efectua cât mai rapid plăţile şi vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.

În cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unităţi sanitare de urgenţă şi de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei şi vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanţare europeană.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri