Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 6.000 de lei pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate, în urma unor afirmaţii făcute la adresa comunităţii rome.

Afirmaţiile lui Traian Băsescu referitoare la romi, considerate a fi discriminatorii de către CNCD, sunt:

"Uite, cred că şi aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea şi toleranţa românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeţi aici să ştiţi că se petrece şi în străinătate, iar acolo se vorbeşte despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunţăm şi la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt ţigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de ţigani trebuie să înţeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viaţă. Ori se înscriu în civilizaţia poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliţie şi jandarmerie. România trebuie să rămână o ţară în care instituţiile statului controlează tot teritoriul. Or, ei, oricât ar ameninţa, trebuie să înţeleagă că nu va face nici Poliţia, nici Jandarmeria un pas înapoi şi dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! (...) Nu toţi ţiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, ţiganii căldărari, care ştiu meserie, cei cu pălăriile care sunt respectabili, nu fură, îşi ţin familiile, au creat sate ale lor, trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili! Dar este şi această categorie, care provine din rândul celor nomazi, care nu este capabilă de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-şi tranşeze lucrurile între ei, şi nu prin procurori şi judecători. Şi care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea în toată Europa. Şi dacă ar mai fi în Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, poliţiştii şi jandarmii, şi nu le-ar plăcea, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noştri!".

Potrivit CNCD, acestea "reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din OG 137/2000, republicată", scrie Agerpres.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)

O altă declaraţie a lui Traian Băsescu legată de pensii speciale intră în sfera libertăţii de exprimare şi este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, arată CNCD.

"Cine are pensii speciale fură bani..dorm cu puşca în pat şi de asta trebuie să aibă pensii speciale, uitând să ne spună că marea lor contribuţie la securitatea României a fost că erau la munci agricole înainte de Revoluţie, strângeau porumb prin Insula Mare a Brăilei şi deodată şi-au dat seama că le trebuie pensii speciale", spunea Băsescu.

Hotărârea a fost adoptată cu 6 voturi pentru şi 2 împotrivă.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri