Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că au revenit în ţară 394 de cetăţeni români şi 20 de cetăţeni străini, membri de familie ai acestora.

"În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care au fost afectaţi de măsurile de protecţie sanitară şi de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 22 mai, au revenit în ţară 394 cetăţeni români şi 20 cetăţeni străini, membri de familie ai cetăţenilor români (un cetăţean al Saint Vincent şi Grenadine, doi cetăţeni ai Ungariei, un cetăţean al Republicii Filipine, un cetăţean al Republicii Mauritius, un cetăţean al Republicii Orientale a Uruguayului, un cetăţean al Republicii Arabe Egipt, un cetăţean al Trinidad şi Tobago, doi cetăţeni ai Republicii Peru, un cetăţean al Republicii Federative a Braziliei, un cetăţean al Republicii Africa de Sud, un cetăţean al Federaţiei Ruse, un cetăţean al Republicii Liban, doi cetăţeni ai Statelor Unite Mexicane, doi cetăţeni ai Indiei, un cetăţean al Georgiei, un cetăţean al Republicii Honduras)", informează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Cetăţenii repatriaţi lucrau în calitate de personal navigant pe mai multe vase de croazieră, în zona Americii de Nord şi a Caraibilor.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Washington şi la Havana şi al Consulatului General al României la Miami, a efectuat demersuri constante atât pe lângă compania angajatoare, cât şi pe lângă autorităţile americane, în vederea debarcării şi facilitării repatrierii, având în vedere amânarea succesivă a datelor propuse anterior pentru repatriere din cauza restricţiilor impuse pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE precizează că la bordul acestei aeronave se află şi grupul de 15 cetăţeni români care au recurs recent la o formă extremă de protest (greva foamei) şi care au primit asistenţă consulară din partea Consulatului României la Miami şi sprijin din partea Ambasadei României la Washington.

Cetăţenii români au călătorit din SUA către Barbados, la bordul unei nave, iar ulterior au fost preluaţi şi transportaţi cu un zbor charter operat de către o companie privată, contractată de către compania angajatoare, pe ruta Bridgetown-Bucureşti.

Demersurile de repatriere au fost coordonate de MAE prin intermediul Ambasadelor României la Washington şi la Havana şi al Consulatului General al României la Miami, se mai menţionează în comunicat.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri