Trenurile internaţionale de lung parcurs între România şi Ungaria ar putea să reintre în circulaţie la 1 iulie, CFR Călători aflându-se în discuţii şi cu ceilalţi parteneri pentru reintroducerea garniturilor pe relaţiile cu Austria, Bulgaria, Moldova şi Ucraina, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Dan Costescu.

În urma reglementărilor în vigoare cu privire la combaterea epidemiei Covid-19, circulaţia în trafic internaţional a trenurilor CFR Călători este momentan suspendată.

La trenurile internaţionale în principiu sunt aceleaşi rute şi le putem împărţi şi după partenerii cu care lucrăm şi care sunt Ungaria, Bulgaria, Austria - dacă luăm în considerare 'Dacia' care merge până la Viena - Moldova şi Ucraina, de fapt vecinii noştri - şi cu ei suntem în diverse faze. Noi le-am anunţat hotărârile care s-au luat la nivel naţional de autorităţi pentru a redeschide traficul internaţional. Aveam discuţii tehnice şi înainte, pentru că ştiam că acest moment va veni şi atunci am vrut să ne clarificăm din timp problemele tehnice. Rutele cele mai interesante, evident, sunt cele spre vest şi oarecum şi cele spre sud. Avem de la Ungaria răspunsul că la ei încă nu s-a clarificat data de la care se va relua. O estimare că după 20 iunie, cel mai probabil la 1 iulie, vor fi gata să reia toate trenurile pe care le-am avut - cele de lung parcurs, pentru că noi cu Ungaria mai avem şi o grupă de trenuri pentru micul trafic de frontieră, funcţie făcută de automotoare, mai micuţe, unde oamenii trec între localităţile noastre şi cele din Ungaria, pe diverse rute, de exemplu de la Oradea către Debrecen, dar şi alte destinaţii locale. Dar, revenind la cele de lung parcurs, ele sunt în principiu, fără să avem o confirmare fermă de la ei, planificate pentru data de 1 iulie", a menţionat directorul CFR Călători

Legătura feroviară cu Austria, Bulgaria și Moldova

În ceea ce priveşte reluarea legăturii feroviare cu Austria, directorul CFR Călători a precizat că se doreşte devansarea termenului de 1 iulie, însă pentru trenul IR "Dacia" discuţiile vor fi tripartite, deoarece este necesar şi acordul Ungariei, întrucât trebuie tranzitat teritoriul acesteia.

În ceea ce priveşte Bulgaria, în afara sezonului, CFR Călători până în jur de 6 iunie avea în fiecare an un tren care mergea până la Ruse. Odată cu începerea sezonului, acest tren îşi prelungea parcursul către Salonic şi Istanbul.

Pentru zona de est, Ucraina "răspunde foarte greu", iar cu Republica Moldova se poartă discuţii, pentru că, înainte de declanşarea pandemiei, se punea problema gradului de ocupare al trenului Bucureşti-Chişinău, care era foarte scăzut.

Sursa foto: Cipri Andrei Neculai | Facebook CFR Călători

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri