25 Iunie 2020

Ludovic Orban: Îi rog pe români să se protejeze. Am solicitat mobilizare suplimentară din partea autorităților



Premierul României, Ludovic Orban, a declarat că numărul crescut al noilor cazuri este rezultanta unei relaxări foarte mari a românilor. Acesta face apel la respectarea regulilor de protecție socială, în cadrul unei emisiuni Digi24.

Premierul a adăugat că a solicitat o implicare maximă din partea autorităților române, precum Direcțiile de Sănătate, Jandarmerie, Poliție etc. Prin urmare, premierul a sugerat că există posibilitatea aplicării unui număr mai mare de amenzi.

De ce crește numărul de cazuri

Ludovic Orban pune creșterea numărului de cazuri pe seama a două motive.

  • Pe de o parte, oamenii au lăsat garda jos.

Psihologic, e foarte greu să menții niște reguli, a transmis Ludovic Orban.

  • Pe de altă parte, este vorba despre o campanie iresponsabilă dusă de anumite instituții, care au transmis direcția că virusul nu există sau nu este chiar atât de periculos. Aici, premierul a făcut referire la Avocatul Poporului, care prin acțiunile sale, a obstrucționat posibilitățile de limitare a răspândirii virusului.

De asemenea, premierul României insită că planul de relaxare implementat de guvern a fost unul foarte bine pus la punct.

Despre deciziile CCR

Ludovic Orban consideră deciziile Curții Constituționale ca fiind favorabile celor care au încălcat legea.

”Au fost exonerați cei care au încălcat legea. Și au fost pedepsiți cei care au respectat legea”, susține premierul.

Ce se va întâmpla cu restaurantele

Întrebat ce se va întâmpla cu restaurantele de la 1 iulie, Ludovic Orban a transmis că nu poate emite o dată pentru reluarea întregii activități în HoReCa, având în vedere evoluția epidemiologică.

Recunosc că inițial mă gândeam să hotărâm deschiderea restaurantelor la 1 iulie. Însă urmărim cu atenție evoluția epidemiologică și revenim asupra acestei decizii.

Dilema spitalelor COVID

Având în vedere discuțiile din societate și situațiile tratării pacienților infectați, premierul a transmis că pacienții au avut întotdeauna acces la spitale. Cât despre pacienții asimptomatici, premierul a menționat că aceștia puteau alege să se trateze acasă, chiar și în a doua parte a stării de urgență.

Nu am închis spitalele. Este o minciună gogonată aceasta. Decizia de internare a pacienților a aparținut medicilor.

-știre în actualizare-



Citeste si