Ministrul Nelu Tătaru a afirmat că Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru "punerea în concordanţă" a cerinţelor Curţii Constituţionale privind carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19, scrie Agerpres.

"Motivarea Curţii Constituţionale spune că ordinul de ministru nu are greutatea unui proiect de lege care ar trebui să definească izolarea, carantina, boala transmisibilă, internarea. Atunci s-a creat un grup grup de lucru de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, care vor pune în concordanţă tocmai cerinţele Curţii Constituţionale.

Motivarea era de lipsă de claritate şi predictibilitate sau previzibilitate. Medicina este un domeniu în care poţi prevedea într-o anumită măsură - noi obişnuim să spunem că nu există boli, există bolnavi. Particularitatea fiecărui caz, identitatea, comorbiditatea sunt cele care te fac să ai o predictibilitate redusă. Te adaptezi la simptomatologie, la stadiul bolii, la potenţialul critic al acestei boli şi acţionezi în consecinţă. Ne-am asumat şi vom reveni cu punerea în acord a unui proiect cu cele cerute de către Curtea Constituţională", a declarat Nelu Tătaru.

Care a fost decizia CCR

Pe 25 iunie, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei.

Curtea Constituţională explica în motivarea deciziei că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri