Inspectorii sanitari veterinari au amendat, în ultima săptămână, 44 de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral cu 366.000 de lei pentru abateri de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, informează ANSVSA.

Medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2020 au verificat, în perioada 13 - 19 iulie, 221 de unităţi amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Au fost verificate 76 de restaurante, 5 pizzerii, 28 de unităţi tip fast - food, 5 braserii, 15 unităţi de tip bufet, 3 unităţi tip bistro, 18 baruri, 2 snack baruri, 37 de magazine alimentare, 19 laboratoare de cofetărie/patiserie, 3 cofetării/patiserii, 6 rulote, 1 pensiune, 1 unitate produse congelate şi 2 tonete.

"Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 44 de unităţi, respectiv: 15 restaurante, 9 unităţi tip fast - food, 4 unităţi tip bufet, 2 magazine alimentare, 3 baruri, 1 pizzerie, 2 rulote, 1 braserie şi 4 laboratoare cofetărie/patiserie, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 366.000 de lei. Totodată, au fost emise 2 Ordonanţe de suspendare temporară a activităţii pentru o unitate de tip fast food şi un restaurant. Principalele neconformităţi identificate în timpul acţiunilor de control oficial realizate de către echipele desemnate, au vizat: nerespectarea condiţiilor de igienă a spaţiilor şi ustensilelor de lucru (spaţii frigorifice neigienizate, pereţi şi paviment neigienizat), depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, manipularea produselor alimentare de origine animală fără respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, funcţionarea activităţilor în domeniul alimentar în spaţii neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile Ordinului ANSVSA nr.111/2008, cu modificările şi completările ulterioare", se precizează în comunicatul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Pentru o perioadă de 42 de zile, în intervalul 13 iulie - 23 august 2020, preşedintele ANSVSA, Robert Viorel Chioveanu, a dispus constituirea Comandamentului Sezon Estival 2020, structură cu caracter temporar, format din personal al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa şi din personal delegat din cadrul altor Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene.

Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri