Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stipulează că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună.

Legea are ca obiect achiziţionarea de măşti de către Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm SA, pentru protecţia împotriva COVID-19 şi distribuirea acestora.

Potrivit actului normativ, se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:

  • persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
  • persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei;
  • pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009;
  • persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziţionează, prin Compania Naţională Unifarm SA, măştile de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare achiziţionării şi distribuţiei măştilor de protecţie către populaţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prevede legea.

Potrivit actului normativ, autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.

"Prevederile prezentei legi se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii", mai prevede actul normativ.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri