Absolvenţii din Bucureşti ai instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot solicita o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, informează luni Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti.

Pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, tinerii absolvenţi ai promoţiei acestui an ai instituţiilor de învăţământ trebuie să se înregistreze la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană care îşi caută activ un loc de muncă, menţionează AMOFM, potrivit Agerpres.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării - informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională.

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la AMOFM ca persoană în căutarea unui loc de muncă sunt actul de identitate, actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii şi declaraţia pe proprie răspundere privind starea de sănătate. Acest ultim document este un tipizat disponibil pe site-ul www.anofm.ro, la secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Depunerea actelor se poate face on-line, la adresa de e-mail a agenţiilor locale de sector.

Sursa foto: Song_about_summer / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri