Limitarea programului cluburilor și teraselor în anumite zone, reguli clare de distanțare pe plaje și introducerea obligativității purtării măștilor în spațiile deschise aglomerate, în anumite zone, sunt măsuri care ar putea fi introduse din 1 august, a anunțat premierul Ludovic Orban, citat de HotNews.ro.

Orban a declarat că este analizată propunerea ca obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise să poată fi luată de autoritățile locale. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni marţi pentru a discuta noile propuneri, care ar urma să fie introduse în hotărârea de guvern privind starea de alertă.

„Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și la terase, dar numai în anumite zone unde e gradul de răspândire mai mare, deci nu la nivel național, este vorba de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că și pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea este să se elimine excepția legată de persoanele aparținând unei familii, să fie regula de distanțare aplicată tuturor, cu excepția copiilor. De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității purtării măștilor în spații deschide aglomerate”, a declarat Ludovic Orban, întrebat despre posibilitatea introducerii de noi restricții de la 1 august.

Orban a spus că există o propunere ca obligativitatea purtării măştii în spaţii deschise să fie luată la nivel local, iar măsura să se aplice în zonele foarte aglomerate.

Premierul a precizat că purtarea măştii ar putea fi obligatorie şi în pieţe, târguri sau în zona fabricilor, unde oamenii aşteaptă mijloacele de transport în comun.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri