Un accident naval în care au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane s-a produs în localitatea Murighiol, scrie tlnews.ro. Ambarcațiunile transportau turiști.

UPDATE 20:45! Ambarcațiunile transportau 13 turiști. Acestea s-au ciocnit, însă motivele nu se cunosc încă. Toți cei 13 turiști au căzut în apele Dunării la momentul impactului.

Trei dintre aceste persoane, dintre care doi copii, au fost răniți grav, suferind mai multe contuzii.

Polițiștii au demarat o anchetă, pentru aflarea cauzelor accidentului naval produs în județul Tulcea.

Având în vedere numărul ocupanților, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție care presupune suplimentarea echipajelor medicale la fața locului.

Până la acest moment, 3 persoane ar fi grav rănite.

Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD.

-știre în actualizare-

Sursa foto: Facebook/Tulcea NEWS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri