InfoCons a lansat linia telefonică pentru sesizări pe problema testării COVID-19: 021-9615, unde se pot cere sfaturi, informații sau se pot depune sesizări.

InfoCons lansează linia de urgență 021-9615, număr cu tarif normal în rețeaua Telekom apelabil din toate rețelele, dedicat consumatorilor care au făcut analize de testare COVID-19 sau doresc să le facă.

Daca dorim să realizăm analize de testare COVID-19 fie că ne sunt necesare pentru a putea pleca în vacanță, fie pentru siguranța proprie, informarea trebuie să fie una transparentă atât din punctul de vedere al termenului de realizare cât și al costului. Totodată termenele de realizare trebuie să fie respectate sau în caz contrar agentul economic să își asume pierderea materială și morală. Trebuie să luăm atitudine, să depunem o sesizare pentru ca generațiile următoare să nu mai pățească ce am pățit noi

Sorin Mierlea - Președinte InfoCons

Consumatorii pot cere consiliere, informare și pot depune o sesizare în acest domeniu din perspectiva protecției consumatorilor.

„Mișcarea de Protecția consumatorilor este alături de cei care întâmpină probleme cu o unitate medicală private sau de stat, atât din perspectiva respectării prevederilor contractuale, cât și a informării corecte și transparente a acestora. Ținând cont de faptul că se înregistreaza tot mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la realizarea analizelor de testare COVID-19, procesarea rezultatelor, clauzele contractuale sau de consimțământ semnate de către consumatori în momentul recoltării, InfoCons trage un semnal de alarmă și sprijină toți consumatorii care întâmpină o problemă în acest domeniu”, transmite InfoCons într-un comunicat de presă.

Drepturile fundamentale ale consumatorilor:

  • de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor și intereselor legitime;
  • de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori;
  • de a avea acces la piețe care le asigură o gamă variată de produse și servicii de calitate;
  • de a fi despăgubiți în mod real și corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;)
  • de a se organiza în asociații ale consumatorilor, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor;
  • de a refuza încheierea contractelor care cuprind clauze abuzive, conform prevederilor legale în vigoare;
  • de a nu li se interzice de către un operator economic să obțină un beneficiu prevăzut în mod expres de lege.
  • Se interzice refuzul vânzării unui produs sau prestării unui serviciu către un consumator fără un motiv justificat conform prevederilor legale în vigoare.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri