Grupul Damen va disponibiliza în jur de 1.050 angajaţi din întreaga lume, modificările organizaţionale vizând în cea mai mare parte divizia de Nave Medii, iar în România se va proceda la disponibilizarea unui număr de 870 de angajaţi.

"La începutul acestui an, Grupul Damen a prezentat un plan ambiţios de viitor pornind de la perspectiva navigaţiei în condiţii de zero emisii de carbon dar şi a digitalizării şi standardizării platformelor de lucru. În acest scop, grupul a demarat deja investiţii specifice. Cu toate acestea, preţul scăzut al petrolului a determinat parţial, o încetinire a activităţii în segmentul offshore. Acest factor, coroborat cu consecinţele epidemiei COVID-19, conduce la necesitatea unor schimbări organizaţionale pe termen scurt, menite să asigure adaptarea companiei la noua realitate. Drept urmare, grupul va disponibiliza în jur de 1.050 angajaţi din întreaga lume. Modificările organizaţionale vizează, în cea mai mare parte, divizia de Nave Medii. În România, se va proceda la disponibilizarea unui număr de 870 de angajaţi, în vreme ce în Olanda, cifra disponibilizărilor este de 173", se menţionează în comunicatul grupului, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, se estimează că numărul acestora va putea fi limitat prin intermediul proiectelor de mobilitate internă din cadrul filialelor noastre din grup.

Compania menţionează că s-a solicitat avizul consiliilor de lucru relevante, concomitent cu consultarea sindicatelor din România şi din Olanda.

"Nu excludem posibilitatea ca şi alte schimbări organizaţionale să se dovedească a fi necesare. Toate sunt măsuri dificile, cu impact atât asupra afacerii noastre de familie, cât şi asupra angajaţilor noştri. Cu toate acestea, schimbările sunt necesare pentru a putea menţine un climat sănătos în companie şi a beneficia de bunele perspective ale proiectelor potenţiale pe termen lung din diverse sectoare ale pieţei construcţiilor şi reparaţiilor de nave", se mai spune în comunicat.

Damen Shipyards Group operează 36 de şantiere navale şi de reparaţii, având 12.000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat până acum mai mult de 6 500 de nave în peste 100 de ţări, furnizând anual aproximativ 175 de nave către clienţi din întreaga lume. Pe baza conceptului său original şi standardizat de proiectare a navelor, Damen reuşeşte să garanteze o calitate consecventă.

Grupul Damen este prezent în România prin intermediul şantierelor navale Damen Mangalia şi Damen Galaţi.

Cu o suprafaţă de 55 de hectare şi având aproximativ 2.200 de angajaţi, Şantierul Naval Damen Galaţi se numără printre cele mai mari unităţi de producţie din cadrul Grupului olandez Damen care reuneşte 35 de şantiere din întreaga lume.

De la preluarea de către Grupul Damen în 1999, Şantierul Naval Damen Galaţi a evoluat într-un şantier de fabricaţie de mare randament cu o producţie însemnată.

Expertiza şi lanţul de aprovizionare atent gestionate s-au aflat la baza celor mai importante livrări Damen de până acum, concretizând pe deplin portofoliul de produse diverse al grupului.

Începând cu anul 1999, Şantierul Naval Damen Galaţi a livrat peste 400 de nave clienţilor din întreaga lume (printre acestea, peste 30 de nave militare construite pentru 14 ţări diferite, inclusiv ţări membre ale NATO şi UE).

Portofoliul companiei include nave de patrulare, nave offshore, feriboturi, drage şi barje, super-iahturi, nave militare şi remorchere.

Şantierul Naval Damen Mangalia este situat pe coasta Mării Negre şi funcţionează ca un joint venture intre Ministerul Economiei, reprezentat prin Santierul Naval 2 Mai S.A. Mangalia si Damen Holding B.V. Acesta din urma a preluat şi deţine management-ul operaţional al şantierului începând cu data de 20 iulie 2018.

Sursa foto: tonton / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri