Simona Halep a câștigat turneul de tenis de la Praga, învingând-o pe Elise Mertens în doar două seturi.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat turneul de la Praga (WTA), dotat cu premii totale de 202.250 dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5.

Halep (28 ani), principala favorită a turneului, s-a impus într-o oră şi 33 de minute în faţa belgiencei (24 ani, 23 WTA), cap de serie numărul trei la Praga, notează Agerpres.

Pentru Halep acesta este titlul cu numărul 21 din carieră şi al doilea consecutiv, românca reuşind să câştige şi ultimul turneu la care participase, înaintea pandemiei de coronavirus, la Dubai, în februarie.

Mertens a început mai bine meciul şi a câştigat primele două ghemuri, dar Halep a revenit şi a luat primul set cu 6-2, după o serie formidabilă de şase ghemuri. Foarte disputate au fost ghemurile şase şi şapte, în care românca a salvat patru mingi de break, respectiv a câştigat contra serviciului la a şasea minge de break.

Setul al doilea a fost mult mai echilibrat, cu multe răsturnări de scor. Halep a început cu break, dar Mertens a făcut 2-1. Au urmat trei ghemuri la rând ale constănţencei (4-2), dar belgianca a revenit din nou şi a egalat, 4-4, iar apoi a preluat conducerea cu 5-4. Halep a egalat şi a reuşit apoi un nou break, încheind conturile cu 7-5.

Halep a avut un as în acest meci şi a făcut 4 duble greşeli, în timp ce Mertens a comis 6 duble greşeli.

Simona Halep are acum 4-1 în meciurile directe cu Mertens, pe care a mai învins-o în 2018 în turul al doilea la Madrid, cu 6-0, 6-3, în acelaşi an la Roland Garros, în optimi, cu 6-2, 6-1, şi anul acesta la Australian Open, în optimi, cu 6-4, 6-4. Singurul succes al belgiencei a venit în 2019, în finală la Doha, cu 3-6, 6-4, 6-3.

Până în finală la Praga, Halep le-a învins pe slovena Polona Hercog, cu 6-1, 1-6, 7-6 (3), în primul tur, pe cehoaica Barbora Krejcikova, cu 3-6, 7-5, 6-2, în optimi, pe poloneza Magdalena Frech, cu 6-2, 6-0, în sferturi, şi pe conaţionala sa Irina Begu, cu 7-6 (2), 6-3, în semifinale.

Halep a câştigat un cec de 25.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce Mertens a primit 14.000 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Sursa foto: Facebook Simona Halep

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri