Rafinăria Petrotel Lukoil SA a fost amendată cu suma de 100.000 de lei, după ce autorităţile au constatat depăşiri importante în privinţa emisiilor de hidrogen sulfurat.

Instituţia Prefectului Prahova a cerut miercuri Gărzii de Mediu să identifice sursa mirosului puternic sesizat de zeci de cetăţeni din Ploieşti şi împrejurimi şi să stabilească dacă au fost depăşite limitele de poluare, în cadrul controlului fiind depistate depăşiri ale emisiilor de hidrogen sulfurat, scrie Agerpres.

"Din cauza faptului că disconfortul olfactiv a fost apreciat ca fiind emisie industrială, echipa de permanenţă din cadrul Gărzii Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova a verificat toate staţiile de monitorizare a emisiilor, ce aparţin rafinăriilor din municipiul Ploieşti şi a constatat că la staţia de monitorizare din zona Laguna, ce aparţine Petrotel-Lukoil SA, indicatorul H2S-hidrogen sulfurat era depăşit în intervalul orar 06,30-07,00, drept pentru care s-a procedat la verificarea societăţii", se arată într-o informare transmisă, joi, de Instituţia Prefectului Prahova.

Conform sursei citate, societatea în cauză are în derulare proiectul "Construire complex recuperare sulf RS3", iar miercuri s-a început trecerea gazelor de la instalaţia DGRS (Desulfurare Gaze şi Recuperare Sulf) de pe vechiul coş pe cel nou, conform programului investiţional.

"În timpul operaţiei, pe o perioadă de aproximativ 30 minute, gazele au fost dirijate spre faclă. Din cauza condiţiilor de dispersie, valoarea înregistrată a indicatorului H2S a fost de 218,04 ug/mc, faţă de valoarea limită admisă de 15ug/mc. Au fost luate măsuri imediate de reducere a emisiilor prin oprirea instalaţiilor HPM (Hidrofinare Petrol-Motorină), Cocsare şi Cracare Catalitică. De asemenea, a fost mărit debitul de gaze combustibile la piloţii faclei pentru a arde urmele de hidrogen sulfurat. Conform datelor de pe staţiile de monitorizate, de la ora 10,00, valorile înregistrate au revenit sub valorile limită admise", au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu Prahova, la solicitarea Instituţiei Prefectului.

În acest context, societatea a fost sancţionată cu amendă în valoare de 100.000 lei, conform Legii 278/2013 privind emisiile industriale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri