Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat că primăria va construi trei piste de pump-track pentru bicicliştii pasionaţi, la iniţiativa unei orădence care lucrează la Primăria Dusseldorf.

"Intenţionăm să realizăm trei piste speciale pentru bicicliştii pasionaţi de pump-track. Iniţiativa de a amenaja aceste piste se datorează unei orădence care lucrează la Primăria Dusseldorf şi pe care am invitat-o când am fost într-o vizită de studiu acolo să vină acasă, pentru că lucrează la urbanism. După ce a stat câteva zile la Oradea cu copiii ei, a venit şi mi-a spus că nu a avut ce face cu copiii ei - 'sunt adolescenţi şi vă propun să faceţi nişte amenajări de tipul acesta'. Atunci am luat un proiectant din Germania şi le veţi vedea în perioada următoare. Avem o ofertă şi din partea firmei Hornbach şi primul traseu de pum-ptrack va fi montat la sfârşitul lunii septembrie, la inaugurarea acestui magazin", a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Ilie Bolojan, citat de Agerpres.

O pistă va fi construită în zona Sovata, pe malul Crişului Repede, o a doua va fi în parcul Salca, lângă Peţa şi a treia, mai mică, în Parcul 1 Decembrie. Costurile realizării acestora sunt de 170.000 de euro plus TVA, 213.000 de euro, respectiv 85.000 de euro plus TVA.

Investiţiile pentru amenajarea de noi spaţii verzi şi pentru construcţiile cu caracter educativ şi sportiv au fost propuse de către A.D.I. Zona Metropolitană Oradea, în vederea valorificării unor spaţii neutilizate până în acest moment, care prin amenajare şi funcţionalizare, pot deveni valoroase şi în plus pot canaliza dezvoltarea arealelor mai ample în care se află, aceste piste având impact mai ales în zona de tineret.

Studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea acestor trei piste de pump-track, cu zonele verzi aferente, au fost aprobate joi, 10 septembrie, în şedinţa Consiliului Local.

În ceea ce priveşte investiţia din str. Sovata - zona Crişului Repede, aceasta presupune realizarea unei piste de pumptrack de 182 m şi amenajarea unei zone verzi de 7.770 mp, valoarea lucrărilor fiind de 972.532,12 lei cu TVA inclus, iar termenul de execuţie de 10 luni.

În Parcul 1 Decembrie se va amenaja o pistă de pump-track de 118 m şi 15.570 mp de zonă verde. Aici, valoarea investiţiei este de 490.868,85 lei cu TVA inclus, iar termenul de execuţie este de 6 luni.

În Parcul Salca II, pista de pumptrack va avea 305 m şi de o zonă verde de 13.806 mp, valoarea lucrărilor fiind de 1.229.931 lei cu TVA inclus, iar termenul de realizare va fi de 10 luni.

Pe lângă cele trei zone, Primăria Oradea a mai amenajat terenul pentru o a patra pistă de pump-track în zona calea Aradului - Era Shopping, care va fi montată la finalul lunii septembrie. Pentru această zonă există un proiect de responsabilitate socială, astfel încât donaţia echipamentelor va fi asigurată de firma Hornbach Oradea, care va deschide aici un magazin la finele lunii septembrie.

Sursa foto: eWilding / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri