Elevii din învățământul gimnazial, din sectoarele 1, 3 și 6 au transportul asigurat de Primăria Capitalei către și dinspre școală, începând cu acest an școlar, la fel ca în anul precedent, potrivit Agerpres.

“Odată cu deschiderea noului an școlar, continuăm programul “Autobuzul școlar” prin care asigurăm transportul în siguranță al elevilor către unități de învățământ gimnazial din Sectoarele 1, 3 și 6, așa cum am procedat și în anul precedent. Elevii vor fi transportați cu autobuze moderne, achiziționate de Primăria Capitalei în anul 2018, care vor fi puse la dispoziție de Societatea de Transport București – STB SA.

Doresc să îi asigur pe părinți și bunici că autobuzele sunt igienizate, iar la prima ușă au fost montate dispensere pentru dezinfectarea mâinilor. Totodată, personalul STB SA va avea măști de rezervă, pentru cazul în care un elev își pierde masca.

Există elevi care merg pe jos, pentru că cei arondați locuiesc de regulă în apropierea școlii. Chiar și așa, rata de utilizare e ridicată: anul trecut, au beneficiat în medie, aproape 1.800 de elevi lunar, adică undeva la 20% dintre elevii înscriși la cele 6 școli care intră momentan în program. Analizăm în continuare posibilitatea de extindere a acestui proiect, în funcție de condițiile nou apărute”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Astfel, de luni, 14 septembrie 2020, autobuzele revin pe trasee pe 14 dintre cele 16 linii școlare, asigurând transportul elevilor la cinci școli din Capitală: „Pia Brătianu” și „Herăstrău” din Sectorul 1, Școala nr. 195 (Hamburg) din Sectorul 3, Școala Gimnazială nr. 279 și Colegiul Național „Elena Cuza” din Sectorul 6.

Traseele T11 și T12, destinate elevilor Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei” (din Sectorul 6), vor circula începând de miercuri, 16 septembrie 2020.

Programul de transport al vehiculelor va fi corelat cu programul de intrare al elevilor, iar STB SA a publicat afișe cu noile ore, care sunt deja distribuite. De asemenea, programul va putea fi consultat și pe site-ul operatorului de transport, .stbsa.ro.

Controlorii STB SA vor avea grijă ca numărul elevilor dintr-un vehicul să nu fie mai mare de 51, dar nu vor călători împreună cu copiii. Responsabilitatea privind îmbarcarea și debarcarea copiilor în zona școlilor revine instituțiilor de învățământ, care au personal instruit și autorizat să interacționeze cu elevii.

Liniile școlare T11 (Bd. Timişoara - Şcoala Gimnazială „Sfântul Andrei”, T12 (Terminal “Ghencea” - Şcoala Gimnazială „Sfântul Andrei”) și T16 (Terminal “Ghencea” - Şcoala Gimnazială Nr. 279) vor avea trasee modificate.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri