Primul proiect-pilot din România pentru iluminatul public care se adaptează permanent circulaţiei autoturismelor şi pietonilor este implementat, în această perioadă, în staţiunea Poiana Braşov.

Primăria Braşov, în parteneriat cu o firmă de profil, testează o tehnologie nouă la nivel mondial, care are ca obiectiv crearea unor condiţii optime de circulaţie, dar şi adaptarea consumului de energie electrică la nevoile reale din teren, informează Agerpres.

Această tehnologie, denumită sistem adaptiv, care are la bază un sistem radar şi senzori de mişcare, prin care creează o bulă de lumină care se deplasează odată cu maşina, biciclistul sau pietonul, menţine sistemul de iluminat public la un consum de 20%.

În măsurătorile efectuate în Poiana Braşov în ultimele şase luni, reducerea consumului a fost de 70%, a precizat sursa citată.

Conform primarului George Scripcaru, proiectul face parte din strategia municipalităţii "Braşov - Smart City" şi reprezintă următoarea etapă de adaptare a iluminatului public la nevoile reale ale cetăţenilor.

"Suntem primii din România care îl testăm. Am ales Poiana Braşov pentru că este o zonă care se pretează pentru implementarea unui astfel de sistem, cu lungi perioade de timp când nu este circulaţie rutieră sau pietonală. Ne-am propus să extindem acest proiect şi în zonele rezidenţiale şi în parcuri. (...) Am aşteptat să vedem rezultatele de la acest proiect-pilot, să ne asigurăm că rezultatele prognozate sunt şi cele reale, din teren", a declarat primarul George Scripcaru.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri