După doar șase luni de la debutul lucrărilor pe Autostrada Pitești-Sibiu, muncitorii au finalizat deja 25% din primul tronson, mai repede decât graficul asumat inițial de constructor.

Acest lucru se datorează faptului că proiectul tehnic al lotului de autostrada a fost încheiat mai repede cu aproximativ trei luni, scrie Digi 24. Mai mult, toate podețele prevăzute pe traseu pentru trecerea animalelor mici au fost terminate deja.

În prezent se lucrează pe toate tronsoanele, atât la terasamente și umpluturi, cât și la structuri, mai consemnează sursa citată.

Lucrările la primul lot care se întinde pe o lungime de 13 kilometri, dintre Sibiu şi Boiţa au început în martie 2020. Compania austriacă Porr este cea care se ocupă de acest proiect.

Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km, este împărțită în 5 loturi, va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, a scris pe Facebook Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Sursa foto: Facebook/ Irinel Ionel Scriosteanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri