Klaus Iohannis a declarat că nu e nevoie să închidem toată țara și nu se impune revenirea la starea de urgență. Șeful statului a recomadat și purtarea măștii în spațiul public, atât la interior, cât și în exterior. Iohannis a mers în vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), informează Administraţia Prezidenţială, în a treia zi cu peste 3.000 de cazuri noi de Covid-19. La finalul vizitei, şeful statului a făcut declarații.

"Am făcut o vizită la INSP, institut despre care se vorbește foarte mult în ultima vreme. Am vrut o discuție directă cu experții din domeniu. Am găsit oameni dedicați, competenți, care se străduiesc să facă față unei situații complicate de pandemie. Mi-au prezentat Institutul, domeniile de care se ocupă și evident am discutat despre mersul pandemiei de la noi. Înainte să detaliez, vreau să spun că am apreciat munca lor, proiectele în curs și faptul că se preocupă foarte mult de resursa umană, de aparatura specifică și de extindere. Aceste rezultate pe care le obțin au un impact major în politica statului", a declarat Klaus Iohannis.

El a adăugat că despre pandemie a discutat destul de mult, "mi-au prezentat viziunea lor aici, la Institut. Abordarea noastră este cam la fel, nu trebuie să intrăm în panică, dar să fim conștienți că ne aflăm într-o situație de sănătate publică gravă. Dacă vrem o viață aproapiată de normalitate, e nevoie să respectăm normele: purtarea măștii, distanță, igiena mâinilor, evitarea aglomerărilor".

"Specialiștii spun că masca e utilă dacă vrem să nu mai avem răspândire rapidă a virusului", a mai spus Klaus Iohannis.

Citeste articolul complet pe Digi24.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri