Suma totală pe care inspectorii din Ministerul Finanţelor au calculat-o, în urma controlului efectuat la Primăria Capitalei, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 de milioane de lei, a scris, pe Facebook, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Să fie clar pentru toată lumea. Suma totală pe care inspectorii MFP au calculat-o, în urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (în jur de 40 de milioane euro)", a afirmat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

Ministrul Finanţelor Publice a organizat luni o conferinţă de presă în care a vorbit despre controlul Inspecţiei Economico-Financiare din MFP la Primăria Municipiului Bucureşti. Controlul a fost demarat în data de 30 ianuarie 2020 şi a durat până pe data de 10 martie 2020.

"Acţiunea de control a fost suspendată pe data de 11 martie 2020. În acel moment accesul echipei de inspecţie la sediul Municipiului Bucureşti nu a mai fost permis având în vedere dispoziţia primarului general 569 din 10.03.2020 şi astfel s-a dispus suspendarea unor activităţi care implică interacţiunea din exteriorul Primăriei Municipiului Bucureşti. Nu s-a dat voie nici la distanţă să facem acest control. Laptopurile angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice au fost sechestrate o perioadă în Primăria Municipiului Bucureşti. Le-am recuperat după aceea", a declarat Florin Cîţu.

El a menţionat că au fost descoperite mai multe nereguli şi că acţiunea de control va fi reluată.

"Vom relua inspecţia la Primăria Municipiului Bucureşti pentru verificarea investiţiilor realizate din fonduri publice precum şi a celorlalte obiective de control neverificate. Deci continuăm controlul pentru ceea ce nu am putut să verificăm până în acest moment. V-am spus că acest control vine după o perioadă foarte lungă în care nu s-a făcut niciun control la Primăria Municipiului Bucureşti. Mai mult, în acest moment efectuăm un control de inspecţie la 5 companii înfiinţate de Primăria Municipiului Bucureşti şi bineînţeles că urmează ca activitatea economică financiar contabilă a celorlalte companii să fie verificată. Deci aşa cum am promis facem acest lucru la toate instituţiile publice. Este clar că trebuie să ştim foarte bine cum sunt administraţi banii publici. Opinia mea personală este că la Primăria Municipiului Bucureşti banii destinaţi, şi este opinia mea personală, vom vedea ce vor spune şi controlul şi instanţele, dar banii destinaţi subvenţiei pentru energia termică, pentru transport au existat, au fost în buget, veniturile au venit, am suplimentat veniturile şi totuşi au ajuns în altă parte. Au ajuns pe baza unor contracte în alte destinaţii. Trebuie să aflăm unde au ajuns acei bani şi bineînţeles toţi cei responsabili vor răspunde pentru aceasta", a declarat Florin Cîţu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri