18 Octombrie 2020

Amendă record pentru un șofer din Suceava: 16 nereguli au fost identificate



Cea mai mare sancțiune aplicată vreodată unui șofer din România a fost atribuită unui tânăr de 20 de ani din Orașul Siret, județul Suceava, după ce polițiștii au identificat 16 nereguli în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor.

Suma pe care tânărul trebuie să o plătească în urma încasării amenzii este de 20.880 de lei. Acesta a rămas fără permis până în 2024 pentru viteză excesivă, neoprire la semnal și deplasare pe contrasent, conform mesajului transmis de Ministerul Afacerilor Interne pe Facebook, pe care vi-l prezentăm în continuare:

”Permisul suspendat până în 2024...

Amendă de 20.880 lei...

Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a “beneficiat” un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava.

16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor.

Nu este nici o greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 de km/h în localitate), neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens, fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori, kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate.

O singură înregistrare a radarului privind viteza excesivă înseamnă 90 de zile de suspendare a permisului.

Într-un final, Ionuț și Mihai, cei pe care îi vedeți în poză, alături de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânărul teribilist, înainte de a pune în pericol viața cuiva.

Vă rugăm să conduceți prudent, pentru a nu vă pune viața în pericol... atât pe a dumneavoastră, dar și pe a celorlalți participanți la trafic!

O seară liniștită!”, se arată în mesajul postat de Ministerul Afacerilor Interne.



Citeste si