Măsuri de siguranță pe timp de noapte pentru sediul unei firme

Pe lângă cifra de afaceri, profitul, stabilirea bugetului și investițiile aferente, cei care dețin o firmă trebuie să se asigure că sediul acesteia rămâne în siguranță pe timp de noapte. În consecință, acest aspect implică luarea unor măsuri de protecție și prevenire. Aceste decizii cu privire la protejarea sediului se iau în funcție de domeniul de activitate și de specificul fiecărei afaceri.

Drept urmare, e indicat ca proprietarii firmelor să aplice măsuri de siguranță variate, astfel încât afacerea lor să nu aibă de suferit, iar bunurile de valoare aflate în sedii să nu fie sustrase. Iată care ar fi unele dintre măsurile de siguranță ce pot veni în ajutorul antreprenorilor care vor să își știe investiția în siguranță.

Apelarea la servicii de pază și protecție

Proprietarii firmelor trebuie să ia în considerare serviciile de pază și protecție, pe care ar putea să le contracteze, pentru ca sediul afacerii lor să rămână în siguranță. De obicei, în sediul unei firme se află acte, dosare cu caracter personal, lichidități sau alte bunuri de valoare. Astfel, în cazul în care s-ar încerca intrarea prin efracție pentru sustragerea lor, infractorii ar fi opriți prompt de către agenții de pază, intervenția acestora fiind în timp real. Ceea ce ar scuti antreprenorii de viitoare pagube cu caracter iremediabil.

Iluminarea constantă a sediului

Lumina, atât cea naturală, cât și cea artificială, sperie hoții. Acesta este un aspect foarte important care, deseori, este trecut cu vederea. În procent majoritar, infracțiunile se petrec la lăsarea serii ori în timpul nopții, în zone în care iluminatul stradal lipsește cu desăvârșire. Hoții profită la maximum de lipsa luminii, considerându-l un avantaj major, deoarece riscul de a fi prinși este mult mai mic. De aceea, cei care dețin firme sau alte proprietăți trebuie să ia în considerare montarea unor sisteme de iluminat stradal. De asemenea, dacă strada pe care se află firma este iluminată constant, atât agenților de pază, cât și oamenilor legii le va fi mai ușor să intervină. În cazul în care s-au produs pagube materiale, iar hoții au sustras bunuri, datorită luminii posibilitatea să fi fost reperați de camere sau de martori crește, iar cei din urmă ar putea oferi informații prețioase pentru prinderea făptașilor.

Montarea sistemelor de supraveghere

Aceste sisteme reprezintă una dintre soluțiile la care pot apela oamenii de afaceri atunci când ne referim la măsurile de siguranță pentru sediul unei firme. Ele înregistrează și monitorizează activitatea pe timpul nopții și nu numai. De asemenea, dacă s-au produs pagube, iar hoții au călcat pragul firmei, cu ajutorul camerelor păgubiții vor putea aduce dovezi palpabile ce vor facilita prinderea făptașilor. Sistemele pot fi plasate atât în interiorul sediului, cât și în exterior, pentru a fi realizată o supraveghere totală. În cazul în care administratorii au suspiciunea că unul sau mai mulți angajați sunt susceptibili de sustragerea bunurilor de valoare, vor putea prezenta dovezi clare, mai precis, atât imagini, cât și înregistrări audio-video.

Citeste si:
Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi dacă vrei să-ți...
Care sunt pașii pe care...

Instalarea sistemelor de alarmă

Un sistem de alarmă performant are rolul de a ține hoții la distanță. Odată ce aceștia au pătruns în sediu, alarma se va activa, iar astfel persoanele răuvoitoare vor fi descurajate să își ducă planul la bun sfârșit. Ba mai mult, de îndată ce își vor da seama că proprietatea este bine păzită, nu vor mai atenta a doua oară la integritatea sa. De asemenea, un sistem de alarmă conlucrează cu serviciile de pază și protecție. Imediat ce vor primi notificarea provenită de la sistemul de alarmă, specialiștii în pază și protecție vor putea interveni în timp util pentru a prinde făptașii și, în modul acesta, actele și bunurile de valoare vor fi salvate.

Cei care dețin firme și vor să aibă siguranța că sediile lor sunt ferite de hoți pe timp de noapte, implicit că actele și bunurile de valoare sunt la adăpost, ar trebui să ia în calcul câteva dintre aceste măsuri de protecție, pentru a evita viitoare pagube și neplăceri.

Sursa foto: Pexels


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri