30 Octombrie 2020

Improvizație cu risc: Locuințe racordate ilegal la curent, de la o garsonieră din blocul vecin



Locuințele de la un bloc din Sectorul 5 din Capitală sunt alimentate prin curent electric care provine de la o instalație improvizată, racordată printr-un cablu suprateran la o garsonieră dintr-un bloc vecin.

„Doi ani am avut contract de șantier, cu lumina, iar după ce au trecut acești doi ani, dânsul a avut nu știu ce probleme și i s-a pus sechestru pe bunuri și nu a mai putut să plătească branșamentul. Branșament care costă 60.000 de euro”, spune un locatar potrivit Digi24.

Improvizația periculoasă îi sperie deja de câțiva ani pe locatari. Aceasta se află la parter și a fost montată chiar de omul care le-a vândut locuințele.

Ce spune Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 5

„Sunt uimit că doamna deține, și nu numai doamna, toată lumea deține un contract de vânzare - cumpărare. Asta înseamnă că, la vremea respectivă, a fost făcută o recepție. Sau nu! Dar nu se poate face o recepție cu o organizare de șantier și în condițiile astea, având și-un cablu suprateran care duce în altă locație. Ei plătesc curentul, dar blocul figurează nebranșat!”, a declarat edilul.



Citeste si