Câteva sute de persoane au format un lanţ uman de la Curtea de Apel Bucureşti până la fostul club Colectiv, în memoria victimelor incendiului de acum cinci ani, informează Agerpres.

Fiecare participant a ţinut în mână câte o candelă, în amintirea celor peste 60 de victime de la Colectiv.

Cei mai mulţi dintre cei care au ales să participe la eveniment au fost tineri.

Aceştia s-au aşezat la o distanţă de aproximativ patru metri unul de celălalt, pe traseul Splaiul Unirii, Piaţa Unirii, Strada Bucur.

''La 5 ani după #colectiv, un lanţ de incompetenţă şi corupţie încă ucide zi de zi în România. La 5 ani după #colectiv, un lanţ de aroganţă şi impostură încă ne îmbolnăveşte în loc să ne vindece în spitale. La 5 ani după #colectiv, un lanţ de nepăsare şi iresponsabilitate continuă nedreptatea în loc să pedepsească vinovaţii în justiţie. La 5 ani după #colectiv, cerem dreptate! Distanţaţi din 4 în 4 metri, vom face un lanţ al memoriei între Curtea de Apel Bucureşti şi clubul Colectiv'', se arăta într-un mesaj al organizatorilor postat pe Facebook, care anunţa evenimentul.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri