Premierul Ludovic Orban a anunţat joi că Guvernul nu va introduce măsuri de restricţie suplimentare în hotărârea prin care starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, adăugând că, în prezent, autorităţile au la dispoziţie "instrumentele" pentru a opri creşterea numărului de cazuri de COVID-19, scrie Agerpres.

"În ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă, nu vom introduce măsuri de restricţie suplimentare. Considerăm că la ora actuală avem, practic, instrumentele la dispoziţie pentru a putea opri creşterea numărului de cazuri", a declarat Orban după o vizită la Societatea Naţională Transgaz.

Ultima decizie pentru prelungirea stării de alertă cu 30 de zile a fost aprobată pe 14 octombrie, iar joi ar urma să fie adoptată, în şedinţa de guvern, o nouă hotărâre în acest sens.

"Starea de alertă se instituie pe 30 de zile şi se prelungeşte printr-o hotărâre de guvern pentru o perioadă de maxim 30 de zile. În ceea ce ne priveşte, nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricţii. Vrem ca situaţia să evolueze în bine, ca numărul de infectări să scadă şi, treptat, pe măsură ce scade numărul de infectări, să revenim treptat, treptat la o activitate cât mai aproape de normal", a afirmat Orban, luni, după ce a participat în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea "Ora prim-ministrului".

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri