Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie este "imposibilă şi inoportună".

"După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuşi încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă şi inoportună. (...) Da, aceste târguri de Crăciun, în acest an, cu siguranţă nu se pot organiza", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a precizat că de sărbători nu vor putea fi organizate petreceri şi, probabil, nici excursii.

"Sărbătorile vor avea loc, aşa cum au loc în fiecare an, fiindcă sunt sărbătorile noastre. Însă, în acest an, vor fi sub semnul pandemiei, asta însemnând că vor trebui respectate toate măsurile care la momentul respectiv sunt în vigoare şi, cu siguranţă, marile petreceri nu vor putea să aibă loc de această dată, cum foarte multe excursii, probabil, nu vor putea fi organizate. Dar Crăciunul vine şi aşa", a adăugat Iohannis.

Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, luni, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că Primăria Craiova, pe care o conduce, a început organizarea Târgului de Crăciun.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri