Mai mult, anul acesta românii au ales să fie mai cumpătați și procentul celor care au declarat că vor cheltui mai puțini bani decât pentru Crăciunul din 2019 s-a triplat.

Mai bine de 80% dintre români spun că își vor petrece primul Crăciun în pandemie acasă, doar 14% vor merge la părinți sau bunici iar obișnuitele vacanțe în țară sau în străinătate sunt o opțiune doar pentru puțin peste 2% dintre români potrivit unui sondaj online relevant la nivel național și realizat prin Ivox la comanda Provident.

Pandemia a schimbat și obiceiurile de consum ale românilor. Mai bine de jumătate dintre respondenți spun că aleg să își mențină neschimbat nivelul cheltuielilor, în timp ce 38% taie din bugetul de sărbători. Principalul motiv pentru care românii se orientează către cheltuieli mai mici de sărbători este decizia de a face economii, pentru o treime dintre ei, dar și costurile mai mici ale cadourilor (30%) sau circumstanțele personale sau familiale schimbate (27%) contează în decizia de a cheltui mai puțin.

Mai mult, dacă anul trecut puțini erau cei care alegeau să cheltuiască mai puțin de Crăciun (12%, conform studiului IPSOS realizat la comanda Provident, în 2019), anul acesta românii au ales să fie mai cumpătați și procentul celor care au declarat că vor cheltui mai puțini bani decât pentru Crăciunul din 2019 s-a triplat.

Ca buget de cheltuieli pentru Sărbători, doi din zece români au pregătit între 200 și 400 de lei, în proporție egală cu cei care au bugetat 400-600 de lei. Peste 12% vor fi mai generoși, cu 801-1.000 de lei, dar aproape 12% se vor menține sub 200 de lei.

Paradoxal, anul acesta, aproape 5% dintre cei care nu au venituri lunare își bugetează peste 1.500 de lei pentru cheltuielile de Crăciun, față de doar 1,6% dintre cei care au venituri de până în 2.000 de lei. Cu toate acestea, cei mai generoși rămân cei din categoria veniturilor lunare de peste 4.000 de lei, cu 21% gata să consume mai mult de 1.500 de lei pentru cadouri.

Pentru a-și completa bugetul necesar sărbătorilor, 5% dintre români ar fi dispuși să contracteze un credit, iar 40% ar opta pentru sume mai mari de 1.500 de lei. 14% s-ar împrumuta cu 1.001-1.500 de lei, iar 13% ar avea nevoie de 401-600 de lei.

Aproape jumătate dintre respondenți spun că pandemia a avut un impact mare asupra planurilor de sărbători pentru că, inițial, își programaseră vacanțe în țară (23%) sau în străinătate (14%), ori să-și petreacă sărbătorile alături de prieteni, acasă (12,6%).

Dacă de Crăciun 80% dintre români stau acasă, Revelionul îi mai pune pe oameni în mișcare și generează mai multă socializare. Majoritari sunt tot cei aproape șapte din 10 români care vor sta acasă, dar 9% vor merge la familie, 7% vor invita familia acasă, aproape 7% vor merge la prieteni și 4% își vor chema prietenii acasă.

Între timp, dacă statul acasă primează pe 25 și 31 decembrie, românii se vor întâlni și înghesui în mall, la cumpărături. Peste 56% dintre aceștia se vor aproviziona și vor lua cadouri din centrele comerciale și mall-uri, 22% vor prefera confortul casei și vor comanda online, cu livrare, 14% vor apela la magazinele de cartier, iar 7% vor face provizii direct de la micii producători.

Sondajul a fost realizat în perioada 27.11.2020 - 02.12.2020 pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1.555 de persoane, prin metoda CAWI, pe populația cu vârsta de peste 18 ani.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri